mereá, meréle, s.f. (reg.) 1. câmpie, pajiște. 2. teren arabil delimitat.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
meréa (meréle), s. f. – (Dobr.) Pajiște, imaș. Tc. mera (Scriban). – Der. meregiu, s. m. (Dobr., pădurar), din tc. meraci. Cf. miriște.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink