MERITÓRIU, -IE, meritorii, adj. (Despre acțiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reușit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MERITÓRIU, -IE adj. Demn de stimă, de laudă; cu merite. [Pron. -riu. / < lat. meritorius, cf. fr. méritoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MERITÓRIU, -IE adj. cu merite, demn de stimă; merituos. (< lat. meritorius, fr. méritoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MERITÓRIU adj. 1. lăudabil, meritos. (O inițiativă ~.) 2. meritos, valoros. (Lucrare ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
meritóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. meritórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. meritórii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MERITÓRIU ~e (~i) Care are merite mari; demn de laudă sau de recompensă; merituos. Efort ~. /<lat. meritorius, fr. méritoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink