METAFÍZICĂ f. 1) Cercetare rațională a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simțuri; explicație generală. 2) Parte a filozofiei care studiază cauzele primare și primele principii ale (cunoașterii) lumii. 3) Metodă de cunoaștere, care concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere. /<fr. métaphysique, germ. metaphysisch
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
METAFÍZICĂ s.f. 1. (În filozofia premarxistă) Parte a filozofiei care tratează speculativ principiile fundamentale ale ontologiei. 2. Metodă antidialectică de cunoaștere a realității care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere, subapreciază contradicțiile interne ale fenomenelor, nerecunoscând rolul de motor primordial al dezvoltării. [Cf. fr. métaphysique, lat. metaphysica, germ. Metaphysik < gr. meta – după, physike – fizică].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
metafízică s. f., g.-d. art. metafízicii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
METAFÍZIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de metafizică; propriu metafizicii. Concepție ~că. /<fr. métaphysique, germ. metaphysich
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
METAFÍZIC, -Ă adj. Referitor la metafizică. [Cf. fr. métaphysique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
METAFÍZIC, -Ă I. adj. referitor la metafizică. II. s. f. 1. parte a filozofiei idealiste, având ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simțuri, care depășesc cadrul experienței. 2. metodă de cunoaștere, opusă dialecticii, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale fenomenelor. (< fr. métaphysique, /II/, lat. metaphysica, gr. metaphysiki, germ. Metaphysik)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
METAFÍZIC adj. (FILOZ.) transcendent, (înv.) metafizicesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
METAFÍZIC s. v. metafizician.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Metafizic ≠ dialectic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
metafízic adj. m., s. m., pl. metafízici; f. sg. metafízică, pl. metafízice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink