Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
METÓC s. (BIS.) (înv.) sucursală. (~ al unei mănăstiri.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
metóc (metócuri), s. n.1. Mănăstire dependentă de alta. – 2. Reședință călugărească în afara mănăstirii. – Var. metoh, mitoc, (pl.) metoace. Mr. mitohe. Ngr. μετόχι (Roesler 572; Murnu 37), parțial prin intermediul sl. metochĭ (Vasmer, Gr., 98; Conev 108). – Der. mitocan, s. m. (bădăran, nerod, nătărău; mojic, grosolan), după Filimon de la un metoc sau reședință din București, din cartierul Dealul Spirii, pentru al cărui sens cf. sp. arrabalero; mitocancă, s. f. (mahalagioaică); mitocănesc, adj. (vulgar, necioplit); mitocănește, adv. (mîrlănește); mitocănie, s. f. (grosolănie, necuviință); mitocănime, s. f. (adunătură de mitocani).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
metóc s. n., pl. metócuri/metoáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)