Dex meu

MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele. ◊ Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.

meu¹/al meu¹ adj. pr. m. (prietenul meu/un prieten al meu, al meu prieten; prietenului meu/unui prieten al meu), pl. mei/ai mei (prietenii mei/niște prieteni ai mei, ai mei prieteni; prietenilor mei/unor prieteni ai mei); f. mea/a mea (prietena mea/o prietenă a mea, a mea prietenă), g.-d. méle/a méle (prietenei mele/unei prietene a mele), pl. méle/ále méle (prietenele mele/niște prietene ale mele, ale mele prietene; prietenelor mele, unor prietene ale mele)

meu² (al ~) pr. m. (prietenul tău e medic, al meu e profesor), pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méle

-meu/-miu (fam., pop., numai după nume de grade de rudenie) adj. pr. m. (frate-meu/frate-miu; lui frate-meu/lui frate-miu); f. -mea (maică-mea), g.-d. -mii (maică-mii)

MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)

méu (-éa), adj. și pron. pos. – Mr. neu, meu, megl., istr. meu. Lat. meus (Pușcariu 1074; Candrea-Dens., 1091; REW 5556), cf. it. mio (sard. meu), prov. mieu, cat., port. meu, sp. mío. Rezultatul normal, mieu, a pierdut diftongul, prin analogie cu f. mea (Rosetti, BL, V, 34; Rosetti, Mélanges, 173), sau, mai curînd, cu pl. mei. Fără îndoială, datorită unui obicei neîntemeiat, introdus de actorul C. Nottara, dicțiunea teatrală obișnuiește să pronunțe mieu.

meu (precedat de al) pr. m., pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. sg. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méle

MEU¹ mea (mei, méle) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea după cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea

MEU² mea (mei, méle) adj. pos. 1) Care aparține vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se află într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbește. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, mea

míe pron. pers. în dativ. Lat. mĭhi (Candrea-Dens., 1099). Se folosește în patru feluri diferite: mie în poziție tare, ca în sp. a mí, și totdeauna împreună cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), înaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) în poziție enclitică sau proclitică: mi-a adus, dîndu-mi; îmi în următoarele cazuri: îmi pare, îmi aduc aminte, valoare emfatică, față de mi-a duc aminte, pronunțare familiară.

meu/al meu adj. m., pl. mei/ ai mei; f. sg. mea/a mea, g.-d. méle/a méle , pl. méle/ale méle (și: -meu m. sg., -mea f. sg., -mii/-mei g.-d. f. sg., în îmbinări ca fráte-meu, sóră-mea)