MEȘTEȘÚG, meșteșuguri, s. n. I. 1. Meserie; p. gener. profesiune, ocupație, îndeletnicire; meșteșugărie. 2. Ramură, disciplină (a științei, a artei); știință, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Artă, măiestrie; (rar) acțiune realizată cu pricepere, cu măiestrie. 4. Acțiune făcută (în ascuns) cu dibăcie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înșelătorie. II. (Înv. și pop.; concr.) 1. Unealtă, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componentă (cu rol activ) a unui sistem; meșteșugire. – Din magh. mesterség.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MEȘTEȘÚG s. 1. v. meserie. 2. v. măiestrie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MEȘTEȘÚG s. v. abilitate, complot, conjurație, conspirație, descântec, destoinicie, dexteritate, dibăcie, dispozitiv, escrocherie, farmec, hoție, impostură, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, înșelăciune, înșelătorie, înțeles, lucru, magie, mașinație, mecanism, muncă, pricepere, pungășeală, pungășie, rațiune, rost, secret, semnificație, sens, șarlatanie, șmecherie, știință, taină, talent, tâlc, treabă, uneltire, ușurință, vrajă, vrăjitorie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
meșteșúg s. n., pl. meșteșúguri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MEȘTEȘÚG ~uri n. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe muncă manuală calificată; meserie. 2) Deprindere practică de a efectua (în ascuns) un lucru cu îndemânare și cu pricepere. 3) fig. Modalitate ingenioasă; tactică; iscusință. /<ung. mesterség
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink