MICSÁNDRĂ, micsandre, s. f. Numele a două plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare; micșunea, vioară-roșie (Matthiola incana și annua). ◊ Compus: micsandră-sălbatică (sau -de-munte) = plantă erbacee cu flori mari, galbene, plăcut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MICSÁNDRĂ s. v. toporaș, violetă, viorea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MICSÁNDRĂ s. (BOT.) 1. (Matthiola incana și annua) micșunea, (reg.) foaltină, garoafă, șivoi, levcoaie-roșie, vioară-roșie, viorea-roșie, (prin Transilv.) pruvireag. 2. v. micșunea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
micsándră (micsándre), s. f. – Plantă (Matthiola incana). Origine nesigură. Pare să existe o anumită legătură cu micșunea (Philippide, Principii, 151; Tiktin), dar der. nu e clară.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
micsándră s. f., g.-d. art. micsándrei; pl. micsándre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MICSÁNDRĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă, cu tulpina ramificată, cu flori albe, roșii sau violete, plăcut mirositoare. [G.-D. micsandrei] /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
micsándră-de-múnte (bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-de-múnte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
micsándră-sălbátică (bot.) s. f., g.-d. art. micsándrei-sălbátice; pl. micsándre-sălbátice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink