Dex miei

MÍE, mii, num. card., s. f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).

MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Din lat. agnellus.

MÍE¹ mii num. card. 1) Nouă sute plus o sută. 2) (cu valoare de num. ord.) Al miilea; a mia. /<lat. milia

MÍE² mii f. 1) Număr constând din o mie de unități. 2) Cifra 1000. 3) Obiect marcat cu cifra dată. [G.-D. miei] /<lat. milia

MIEL miei m. 1) Pui de oaie (în special de s*x masculin). Pielicică de ~. ◊ ~ul blând suge la două oi se spune despre persoanele care trag foloase din două părți. 2) Blana prelucrată a acestui pui. 3) Carnea acestui animal. /<lat. agnellus

MIEL- v. mielo-.

mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)

mi-ar pr. + vb. aux. (mi-ar da)

mi-au pr. + vb. aux. (mi-au dat)

COADA-MIÉLULUI s. v. coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, salvie.

MÍE s. (fam.) miar. (Avea la el doar o ~ pentru cumpărături.)

MIE-LUȘÉI s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

MIEL s. (ZOOL.) (prin Mold.) bârâiec.

SALATA-MIÉLULUI s. v. fetică.

ȚÂȚA-MIÉLULUI s. v. urechelniță.

míe (míi), s. f. – Numeral c******l după 999; miar. – Mr. ńil’e, megl. mil’ă, istr. mil’e. Lat. mῑlia, pl. lui mῑlle (Pușcariu 1069; Candrea-Dens., 1100; REW 5573), cf. alb. miië (Philippide, II, 648), it. mille, fr., sp., port. mil. – Der. miar, s. n. (Arg.), format după decar, sutar; miaș, s. m. (căpitan peste o mie de soldați); înmii, vb. (a înmulți cu o mie); miime, s. f. (a mia parte).

miél (miéi), s. m. – Puiul (mascul) al oii. – Mr. ńel, megl. (m)ńiel, istr. ml’e. Lat. agnellus (Pușcariu 1070; Candrea-Dens., 1100; REW 284), cf. it. agnello, prov. agnel, fr. agneau, cat. anyell, v. sp. añel (gal. año). Fonetismul prezintă dificultăți, cf. Pușcariu, Dacor., I, 424-5 și Rosetti, I, 85. Explicație oferită de Candrea-Dens., și admisă de Tiktin, care se bazează pe o formă intermediară *(a)mnel, cu disimilarea grupului mn › m, a fost considerată inacceptabilă de Meyer-Lübke, Dacor., II, 2, pe motive discutabile. Ipoteza lui Rosetti, BL, V, 33 (și Rosetti, Mélanges, 171), cu privire la un rezultat rom. *ñel trecut la miel prin fonetism analogic, pentru a evita pronunțarea ñ, care în rom. s-ar considera „patoise”, e destul de puțin probabilă, fiindcă propune pentru dacorom. un rezultat gn › ñ, care nu apare în alte exemple. Mr. ńel (cf. milia › mr. ńil’e, melem › mr. ńere etc.) și, pe de altă parte, rezultatul similar mia, miță și mior și probabil miață, indică destul de clar pentru rom., trecerea lui gn inițial › mn › n. Der. mielar, s. m. (păstor de miei); mielărea, s. f. (lemnul-lui-Avram, Vitex agnus castus); mielușel, s. m. (mieluț; gogoașă); mielușea, s. f. (mioară); mielăriță, s. f. (păduche parazit al oii). – Vasmer, II, 122 socotește că rus. merlucha „piele de miel” se explică prin rom. mielușa; mai curînd e vorba de un der. în rusă care pornește de la rus. mech „piele”, cu rezultatul *mechlucha disimilat.

coáda-miélului (bot.) s. f.

dóuă mii num.

míe s. f., art. mía, g.-d. art. míei; pl. mii, art. míile

mie-lușéi (ploaie cu gheață) s. m. pl.

miél s. m., pl. miéi, art. miéii

pelín mie s. m. + adj.

țâța-miélului (bot.) s. f.