Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: minciuna (verb tranzitiv) , minciună (substantiv feminin)   
MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minți. ♦ Înșelăciune, vicleșug. ♦ Ficțiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). – Lat. mentio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MINCIÚNĂ s. 1. invenție, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 2. v. ipocrizie. 3. v. minciunea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MINCIÚNĂ s. v. amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Minciună ≠ adevăr
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
minciúnă (minciúni), s. f.1. Neadevăr. – 2. Gogoașă. – Mr. mințună, mințune, megl. minciună. Lat. *mentitiōnem, redus la *mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, Alb. St., IV, 126; Pușcariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. *mentionāremr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minți, prin intermediul lui *mințiciune redus ca putreziputrejune, repezi › repejune, pare mai puțin sigură, pentru că reducerile sînt numai secundare și tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) și nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuțiîmpuțiciune; dar nu este urmă de *mințiciune). – Cf. minți, desminți. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însăila); minciunea, s. f. (gogoașă); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minți, a înșela).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
minciúnă s. f., g.-d. art. minciúnii; pl. minciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MINCIÚNĂ ~i f. 1) Afirmație prin care se denaturează în mod intenționat adevărul; neadevăr. A spune ~i. ◊ ~ gogonată, ~ încornorată neadevăr exagerat. A se prinde cu ~a a (se) descoperi, a lăsa să (se) descopere un neadevăr. 2) Plăsmuire răuvoitoare pusă în circulație; scornitură; născocire. ◊ Ce-i în mână nu-i ~ nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur. [G.-D. minciunii] /<lat. mentio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MINCIUNÁ vb. v. însăila.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)