Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: mină (substantiv feminin) , minei (substantiv neutru)   
MINÉI, mineie, s. n. Carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni și pe zile, slujbele religioase. – Din sl. mineĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
minéi (minéie) s. n. – Minologhion. – Mr. mineu. Ngr. μιναϊον (Murnu 37), în parte prin intermediul sl. mineja, cf. bg., sb. minei. A circulat puțin și forma minologhion, s. n. (înv.), din ngr. μηνολόγιον (Gáldi 210).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
minéi s. n., pl. minéie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÍNĂ1, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie2. ♦ Fig. Izvor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÍNĂ2, mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÍNĂ3, mine, s. f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din fr. mine, lat. mina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÍNĂ1 ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări și de instalații ce țin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăție). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÍNĂ2 ~e f. Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÍNĂ3 ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MINÉI ~e n. bis. Carte religioasă în care sunt indicate (pe luni și pe zile) toate slujbele din cursul anului. /<sl. minei
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÍNĂ1 s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăție (ascunsă). 2. Cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÍNĂ2 s.f. Înfățișare; expresie a feței; fizionomie. [< fr. mine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÍNĂ3 s.f. (La vechii greci) Monedă valorând o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÍNĂ1 s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarța unei plante de către insecte. 3. (fig.) mare bogăție (ascunsă). 4. cilindru subțire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÍNĂ2 s. f. expresie a feței; fizionomie. (< fr. mine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÍNĂ3 s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÍNĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÍNĂ s. v. fizionomie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mínă (míne), s. f. – Sursă, filon, zăcămînt. Fr. mine. Este omonim cu mină, s. f. (aparență, aspect, prezență, față), din fr. mine.Der. miner, s. m., din fr. mineur; mina, vb., din fr. miner.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mínă (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)