MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se face în minte. [Var.: mentál, -ă adj.] – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MINTÁL, -Ă adj. Referitor la minte; făcut în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie; debil mintal = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului; slab de minte. [Var. mental, -ă adj. / cf. fr. mental < lat. mentalis, după minte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MINTÁL, -Ă adj. 1. referitor la minte. ♦ alienație ~ă = nebunie; debil ~ = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului. 2. care se face în minte. (< fr. mental, lat. mentalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
MINTÁL adj. 1. intelectual. 2. (FILOZ.) ideal, subiectiv.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mintál adj. m., pl. mintáli; f. sg. mintálă, pl. mintále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MINTÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de minte; propriu minții. Boală ~ă. ◊ Calcul sau operație ~ă calcul făcut în minte. Alienat ~ persoană care și-a pierdut mintea; dement; nebun. /<fr. mental, lat. mentalis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink