MINTEÁN, mintene, s. n. Haină bărbătească scurtă, cu sau fără mâneci, din dimie, de obicei împodobită cu găitane, folosită în portul popular. ♦ Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată în trecut de arnăuți sau de alte categorii de ostași. – Din tc. mintan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MINTEÁN s. laibăr, surtuc, (reg.) lăibărac, (prin Mold.) baibarac, (Transilv., Ban. și Mold.) căput. (~ purtat de țărani.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
minteán (minténe), s. n. – Surtuc, haină. – Mr. mindan. Tc. mintan (Șeineanu, II, 260; Lokotsch 1571; Ronzevalle 165); mai puțin probabilă der. din mag. mente (Cihac, II, 515).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
minteán s. n., pl. minténe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MINTEÁN ~éne n. 1) Haină țărănească de dimie (împodobită cu găitane), purtată de bărbați. 2) înv. Pieptar sau tunică de stofă colorată, purtată de arnăuți. /<turc. mintan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink