Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: minuna (verb tranzitiv) , minunare (substantiv feminin)   
MINUNÁRE, minunări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) minuna; uimire. – V. minuna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MINUNÁRE s. v. uimire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
minunáre s. f., g.-d. art. minunării; pl. minunări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. și tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult. – Din minune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MINUNÁ ~éz tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MINUNÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MINUNÁ vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. și Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
minuná vb., ind. prez. 1 sg. minunéz, 3 sg. și pl. minuneáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)