Dex miorlăit

MIORLĂÍT², -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.

MIORLĂÍT¹, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.

MIORLĂÍT adj. v. plângăreț.

MIORLĂÍT s. v. mieunat.

miorlăít s. n., pl. miorlăíturi

MIORLĂÍ, miórlăi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pisici) A mieuna. 2. Intranz. și refl. Fig. (Depr.) A vorbi, a plânge cu glas subțire și tânguitor; a (se) smiorcăi. [Var.: (reg.) mierlăi, miorlâí vb. IV] – Din miorlau.

A MIORLĂÍ miórlăi intranz. 1) (despre pisici) A scoate sunete prelungi, caracteristice speciei; a mieuna. 2) fig. fam. (despre persoane) A cânta prost. 3) fig. fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, trăgând repetat și zgomotos aerul pe nas; a se smiorcăi; a se sclifosi. 4) fig. peior. A vorbi cu glas subțire și tânguitor. /Din miorlau

A SE MIORLĂÍ mă miórlăi intranz. fam. (despre persoane) A vorbi întruna despre neplăcerile proprii, căutând să trezească milă. /Din miorlau

MIORLĂÍT ~uri n. Strigăt caracteristic scos de pisică sau de unele animale. /v. a miorlăi

MIORLĂÍ vb. v. mieuna.

MIORLĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, smiorcăi.

miorlăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. miórlăie, imperf. 3 sg. miorlăiá