Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÍRĂ s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau la măsurarea înălțimilor. ♦ Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. Cătare (la armă). 3. (Telev.) Imagine standardizată care servește la verificarea transmisiei; imagine de reglaj. [< fr. mire, cf. it. mira].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MÍRĂ s. f. 1. riglă cu diviziuni speciale servind la măsurarea indirectă a distanțelor sau înălțimilor. ◊ bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. cătare (la armă). 3. imagine-tip care servește la reglarea imaginii de televiziune. (< fr. mire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MÍRĂ s. 1. v. cătare. 2. miră hidrometrică v. limnimetru. 3. (FIZ.) imagine de reglaj. (~ la TV.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÍRĂ s. v. benzoe, mireasă, smirnă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
míră s.f. (înv.) gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MIRÁ2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MIRÁ2 mă ~éz intranz. înv. A se privi (îndelung) în oglindă; a se oglindi. /<fr. mirer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÍRĂ ~e f. 1) Riglă gradată folosită în topografie. 2) Cătare la armă. 3) Imagine de reglaj (la televizor). /<fr. mire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FRATE-DE-MÍRE s. v. vătaf, vătășel, vornicel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mirá (mír, mirát), vb. refl.1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mirá (a se oglindi) vb., ind. prez. 1 sg miréz, 3 sg. și pl. mireáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)