Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
MIRÁRE, mirări, s. f. Faptul de a (se) mira. 1. Nedumerire; surprindere. ◊ Loc. adj. și adv. De mirare = surprinzător, uimitor. ◊ Expr. N-ar fi de mirare să... = e posibil să..., ne putem aștepta să... (Pop.) A-i fi cuiva de(-a) mirare(a) = a fi nedumerit, surprins, a se mira. 2. (Înv.) Admirație. ◊ Loc. adj. (Vrednic) de mirare = care merită admirație; minunat, admirabil. – V. mira1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁRE s. nedumerire. (L-a cuprins ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MIRÁRE s. v. admirație, prețuire, stimă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
miráre s. f., g.-d. art. mirării; pl. mirări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MIRÁ2, mirez, vb. I. Refl. (Franțuzism înv.) A se privi în sau ca într-o oglindă; a se oglindi. – Din fr. mirer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. și tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ◊ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, mărunt, o nimica toată. Te miri unde = cine știe unde, undeva. Te miri cum = nu se știe cum, fără voie. Mă miram eu să nu... = eram sigur că... Mă miram eu să... = eram sigur că nu... Să nu te miri dacă... = să nu ți se pară curios că..., e normal să... ♦ Refl. A-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația. 2. Refl. A nu-și da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MIRÁ mir tranz. A face să se mire; a uimi; a minuna. /<lat. mirari
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MIRÁ1 mă mir intranz. A fi cuprins de admirație; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde în orice loc; oriunde. Te miri cine un om întâmplător; oricine. Te miri ce o cantitate neînsemnată; foarte puțin. /<lat. mirari
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE MIRÁ2 mă ~éz intranz. înv. A se privi (îndelung) în oglindă; a se oglindi. /<fr. mirer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MIRÁ vb. a (se) nedumeri, (înv.) a (se) ciudi, a (se) divi, a (se) scăndălisi. (Mă ~ ce-mi spui; să nu te ~ dacă ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MIRÁ vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, oglindi, proiecta, răsfrânge, reflecta, tremura, zgudui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PUNCT AL MIRĂRII s. v. semnul exclamației, semnul exclamării.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mirá (mír, mirát), vb. refl.1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mirá (a se oglindi) vb., ind. prez. 1 sg miréz, 3 sg. și pl. mireáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mirá (a uimi) vb., ind. prez. 1 sg. mir, 3 sg. și pl. míră
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)