MIRÁZ1, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire (lăsată sau primită). [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁZ2 s. n. (Reg.) Lucru care produce mirare; minunăție. – Cf. mira1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁZ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudățenie, curiozitate, d****e, d********e, minunăție, moștenire, năstrușnicie, năzdrăvănie, patrimoniu, poznă, succesiune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
miráz (mirázuri), s. n. – Ereditate. – Mr. miraze, megl. miraz. Tc. miras, din arab. mῑrăț (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Lokotsch 1467a; Berneker, I, 60), cf. ngr. μιράσι, bg., sb. miraz.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
miráz (minunăție) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
miráz (moștenire) s. n., pl. mirázuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MIRÁZ ~uri n. înv. Moștenire rămasă (pe neașteptate) de la cineva. /<turc. miras
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink