MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1, – Din sl. mito.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÍTĂ s. șperț, (înv.) mituială, mâzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÍTĂ s. v. camătă, dobândă, procent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mítă (míte), s. f. – Șperț, bani care servesc pentru pentru a da șperț. Sl. myto „recompensă” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 198), cf. sb., cr. mit(o), pol., rus. myto. – Der. mitariu, s. m. (înv., persoană coruptă); mitui, vb. (a da mită); mituială, s. f. (șperțuială); mitărnicie, s. f. (înv., șperț).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mítă s. f., pl. míte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÍTĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink