MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, f*****e. – Din tc. müft.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MOFT ~uri n. 1) mai ales la pl. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; capriciu; naz; marafet; maraz; toană. ◊ A face ~uri a face nazuri, f*****e. 2) fig. fam. Pretenție neîntemeiată. 3) fam. Lucru lipsit de orice valoare; fleac; nimic; mărunțiș; bagatelă. /<turc. müft
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MOFT s. (mai ales la pl.) v. capriciu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MOFT s. v. bagatelă, chițibuș, fleac, mărunțiș, nimic, palavră, prostie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
moft (mófturi), s. n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Scorneală, balivernă. – 3. Fason, sclifoseală. Tc. muft, din per. muft „fără importanță” (Loebel 204; Șeineanu, II, 262; Lokotsch 1492), cf. sb. mufte „gratuit”. La ultimul sens e posibilă intervenția unei încrucișări cu ngr. μόχθος „dificultate” (Cihac, II, 677). – Der. moftangiu, s. m. (palavragiu, șarlatan); moftangioaică, s. f. (șarlatancă, escroacă; sclifosită, fandosită); moftologie, s. f. (neseriozitate); moftolog, s. m. (grandoman, snob); mofturos, adj. (năzuros, fandosit).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
moft s. n., pl. mófturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink