MONDÍR s. n. v. mundir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
mondír (-ruri), s. n. – Uniformă, haină militară. – Var. mundir. Fr. monture › germ. Montur, și de aici rus. mundir (Sanzewitsch 205; Tiktin; Bogrea, Dacor., I, 292; Vasmer, II, 173), cf. pol. mundur. – Der. înmundira, vb. (a se îmbrăca în uniformă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink