MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOCÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu o singură coardă. ♦ (Fig.) Monoton, uniform, inexpresiv. // s.n. Instrument cu o singură coardă, folosit pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. [< fr. monocorde, cf. gr. monos – unic, chorde – coardă].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOCÓRD, -Ă I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singură coardă. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singură coardă, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MONOCÓRD adj. v. inexpresiv, monoton, neexpresiv, uniform.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MONOCÓRD adj., s. (MUZ.) 1. adj. unicord. (Instrument ~.) 2. s. canon. (Vechiul instrument numit ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
monocórd adj. n., f. monocórdă; pl. n. și f. monocórde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
monocórd s. n., pl. monocórduri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MONOCÓRD ~dă (~zi, ~de) 1) (despre instrumente muzicale) Care are o singură coardă. 2) fig. Care se caracterizează prin lipsă de variație; monoton. /<fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink