MONOGAMÍE, monogamii, s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat are o singură soție, iar femeia un singur bărbat. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOGAMÍE s.f. 1. Formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie nu poate avea decât o singură soție sau un singur soț în același timp. 2. (La animale) Conviețuirea cu o singură femelă. 3. Stare a unei plante monogame. [Gen. -iei. / < fr. monogamie, cf. lat. monogamis < gr. monos – unic, gamos – căsătorie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOGAMÍE s. f. 1. formă de căsătorie în care un bărbat sau o femeie are o singură soție, respectiv un singur soț. 2. conviețuire a unui mascul cu o singură femelă. 3. stare a unei flori sau plante monogame. (< germ. Monogamie, fr. monogamie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. art. monogamíei; pl. monogamíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MONOGAMÍE ~i f. Formă de căsătorie în care bărbatul poate avea o singură soție, iar femeia un singur soț. /<germ. Monogamie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink