MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOTONÍE s.f. Caracterul a ceea ce este monoton; uniformitate plictisitoare, lipsă de varietate în ton. [Gen. -iei. / < fr. monotonie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOTONÍE s. f. însușirea de a fi monoton; lipsă de varietate. (< fr. monotonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MONOTONÍE s. uniformitate. (~ vieții cuiva.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MONOTONÍE ~i f. Caracter monoton. /<fr. monotonie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink