MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MORTĂCIÚNE s. 1. cadavru, corp, hoit, leș, stârv, trup, (reg.) stârvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă. (I-a găsit ~ într-o văgăună.) 2. căzătură, pieritură. (O ~ de cal.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mortăciúne (mortăciúni), s. f. – Cadavru, leș. – Var. înv. mortăciună. Mr. murtuțină, megl. murtăciuni. Lat. mortĭcῑna (Pușcariu 1111; Candrea-Dens., 1177; REW 5694), cf. calabr. mortecinu, sp. mortecina, port. mortezinho. Cf. mort, moarte.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MORTĂCIÚNE ~i f. 1) Animal mort; stârv. 2) fig. Ființă lipsită de vlagă, de energie și de sănătate. /<lat. morticina
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink