Dex mozolit

MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

A MOZOLÍ ~ésc tranz. 1) A mesteca (în gură) cu salivă, încet și greu, fără a mușca cu dinții; a molfăi; a morfoli. 2) A face să se mozolească; a murdări; a mânji. 3) (rufe) A spăla rău, de mântuială. /<ung. majszol

A SE MOZOLÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A-și pierde forma inițială ca urmare a folosirii îndelungate. 2) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mânji. /<ung. majszol

MOZOLÍ vb. 1. v. molfăi. 2. (prin Olt.) a mânji. (A ~ rufele la spălat.)

MOZOLÍ vb. v. boți, jegoși, mânji, mototoli, murdări, păta, șifona.

mozolí (mozolésc, mozolít), vb. – 1. A molfăi, a morfoli. – 2. A mînji. Creație expresivă, după cum o demonstrează suf. său -li și semnificația sa. Der. din mag. majzolni (Cihac, II, 205), din ceh. mozoliti „a obosi” (Șeineanu, Dict.), din rut. mozoljuvati (Candrea) sau din rus. mazólitĭ „a produce bătături” (Scriban) nu convinge. Probabil că la aceeași rădăcină expresivă se referă mozoc (var. mosoc, mozac), s. m. (cîine; mucos, copil; persoană bosumflată), format ca motoc din mot- sau moțoc din moț (după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 174, ar fi cuvînt dac; după Cihac, II, 204, din rus. mosĭka „cîine”; pentru Densusianu, GS, IV, 388, e legat de alb. madh „mare”). Cf. mozomaină, s. f. (Banat, pocitanie) și probabil mosoi, vb. (Trans., a molfăi, a rasoli).

mozolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. mozoleáscă