Dex muchie

MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ♦ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus).

MÚCHIE s. 1. dungă, latură, margine. (~ patului, a cutiei.) 2. v. cant. 3. (TEHN.) (reg.) spinare. (~ unei unelte de tăiat.) 4. v. pantă. 5. v. coamă. 6. v. coamă.

MÚCHIE s. v. nicovală.

múchie (sil. -chi-e)/múche s. f., art. múchia (sil. -chi-a)/múchea, g.-d. art. múchiei/múchii; pl. múchii/múchi, art. múchiile (sil. -chi-i-)/múchile

MÚCHIE ~i f. 1) Linie de intersecție a două fețe ale unui corp. ◊ Pe ~ la limită. 2) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafețe; cant. ◊ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusă tăișului la unele instrumente. ~a cuțitului. ◊ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cuțit a fi într-o situație critică, periculoasă. 4) Creastă, coamă de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila

MUCHIÁ vb. (reg.) a tivi. (A ~ marginea scându-rii.)

MUCHIÁ vb. v. tivi.