MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Din lat. monticellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
muncél (-éi), s. m. – Colină, înălțime, mușuroi. Lat. monticellus (Pușcariu 1126; Candrea-Dens., 1170; REW 5670), cf. it. monticello, vegl. munčal, fr. monceau, prov. moncel, sp. montecillo, calabr. munziollu. E dubletul lui mușcel (var. muscel), s. m. (Munt., Olt., colină), a cărui derivare e mai puțin clară (poate prin încrucișare cu rădăcina expresivă mot- „măciulie”, cf. motocel, caz în care ar trebui să se pornească de la *moțcel; după Tiktin, din *munțicel).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
muncél s. n., pl. muncéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MUNCÉL ~e n. Munte de înălțime mică, care face parte din treapta cea mai de jos a unui lanț muntos. /<lat. monticellus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink