MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MUTĂLĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mutălău s. m., art. mutălăul; pl. mutălăi, art. mutălăii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink