Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: mușca (verb tranzitiv) , mușcat (adjectiv)   
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MUȘCÁT s. v. mușcare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mușcát adj. m., pl. mușcáți; f. sg. mușcátă, pl. mușcáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mușcát s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MUȘCÁ, mușc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A MUȘCÁ mușc 1. tranz. 1) A apuca cu dinții strângând (până la durere, rănire, învinețire, rupere etc.). ◊ A-și ~ mâinile a regreta amarnic, considerându-se vinovat de ceva; a se căi. A-și ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pământul (sau țărâna) a cădea la pământ rănit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A înțepa producând o senzație dureroasă; a mânca; a ciupi; a pișca. M-a ~t un șarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzație dureroasă; a pișca. 4) (o bucată dintr-un aliment) A rupe cu dinții pentru a mânca. 5) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe; a înțepa; a înghimpa; a împunge. 2. intranz. (mai ales despre câini) A avea obiceiul de a ataca, rănind cu dinții. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MUȘCÁ vb. 1. (reg.) a încolți. (L-a ~ un câine.) 2. a înțepa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘCÁ vb. v. ațâța, chinui, consuma, frământa, îmboldi, îndemna, munci.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘCATUL-BROÁȘTELOR s. v. iarba-broaștei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘCATUL-D******I s. (BOT.; Scabiosa lucida) (reg.) sipică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘCATUL-D******I s. v. ruin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NUCĂ DE MUȘCÁTĂ s. v. nucșoară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mușcá (múșc, mușcát), vb. – A apuca cu dinții. – Var. înv. mucica. Mr. mîșcu, mușcu, mușcare, megl. mucicu, mucicari, istr. mucicu. Origine îndoielnică. Dacă se pornește de la forma înv. și dialectală mucicare, trebuie să se presupună un lat. *muticāremutῑre „a mormăi”, formații paralele lat. mussāre*mussicāresp. amusgar (Corominas, I, 196; REW 5776a). Trecerea semantică de la „mormăi” la „mușca” se verifică și în ex. sp., deși numai pe jumătate, căci nu ajunge să exprime decît ideea de „a se pregăti de mușcat”. În general, este preferată pornirea de la un lat. *muccicāre, în loc de *mūccŭlaremūccus (Candrea, Rom., XXXI, 313; Pușcariu 1136) sau din lat. mucceus încrucișat cu morsĭcāre (Pușcariu, Jb., XI, 61; REW 5767), cf. sicil. muttsikari, napol. muttsękare, abruz. muččęká. Der. mușcător, adj. (care mușcă; coroziv); mușcătură, s. f.; remușcare, s. f. (căință) format după fr. remords.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mușcá vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 sg. múșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. múște
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)