Dex mâhnire

MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni.

MÂHNÍRE s. 1. amărăciune, întristare, necaz, supărare, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scârbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mâhneală, mâhniciune, scârbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) rănire. (~ unei persoane.) 3. v. întristare. 4. v. posomoreală.

Mâhnire ≠ plăcere, veselie, voioșie

mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri

MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec.

A MÂHNÍ ~ésc tranz. A face să se mâhnească; a amărî; a întrista; a scârbi. /Orig. nec.

A SE MÂHNÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni trist; a simți o durere sufletească; a se amărî; a se întrista; a se scârbi. /Orig. nec.

MÂHNÍ vb. 1. a (se) amărî, a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scârbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) râvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai mâhnit pe tata cu vorbele tale.) 2. v. întrista. 3. v. posomorî.

mîhní (mâhnésc, mâhnít), vb. – 1. (Înv.) A îndepărta, a despărți: episcopul ce va fi negrijnic de biserică și se va mîhni de rugăciune (Pravila Mică). – 2. A întrista, a supăra, a apăsa. – Bg. mahnuvam „a despărți”, din sl. machati „a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Tiktin), cf. bg. maham „a agita”, sb. mahnuti „a mișca”. Sensul înv. al lui mîhni nu apare în dicționare. – Der. mîhneală, s. f. (înv., întristare, supărare, chin); mîhnicios, adj. (dureros, întristător); mîhniciune, s. f. (înv., chin).

mâhní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. mâhneáscă