Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: mândri (verb) , mândru (adjectiv)   
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNDRÍ vb. 1. a se făli, a se fuduli, a se lăuda. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. v. îngâmfa.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNDRÍ vb. v. chibzui, cugeta, gândi, judeca, medita, raționa, reflecta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mândrí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mândrésc, imperf. 3 sg. mândreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mândreáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de s*x opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. – Din sl. mondrŭ „înțelept”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE MÂNDRÍ mă mândrésc intranz. 1) A fi mândru; a trăi un sentiment de mândrie. 2) înv. pop. A se ține mândru; a-și da aere; a se făli; a se fuduli. /Din mândru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNDRU1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are sentimentul demnității și onoarei; demn. 2) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; încrezut; îngâmfat; înfumurat; fudul; falnic; semeț; măreț. 3) Care este cuprins de un sentiment de satisfacție (ca urmare a unui succes, a unei reușite sau a unei victorii). 4) Care inspiră admirație; plin de semeție. /<sl. mondru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNDRU2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care se află în relații de dragoste cu altă persoană de s*x opus; iubit. /<sl. mondru
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNDRU adj. 1. v. demn. 2. semeț, țanțoș, (pop.) dârz, fălos. (Un mers ~.) 3. v. îngâmfat. 4. v. trufaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNDRU adj. v. arătos, bun, capabil, chipeș, competent, destoinic, dotat, experimentat, falnic, frumos, grandios, impozant, impresionant, impunător, încercat, înțelept, înzestrat, maiestuos, măreț, minunat, pregătit, priceput, semeț, splendid, strălucitor, valoros, versat, vrednic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Mândru ≠ modest, simplu, servil, slugarnic, umil, umilit, pocit, urât
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
mîndru (mấndră), adj.1. (Înv.) Înțelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, drăguț. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se „a se înfumura”. – Der. mîndră, s. f. (iubită, prietenă); mîndrenie, s. f. (Trans., frumusețe); mîndreță (var. mîndreață), s. f. (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, s. f. (înv., înțelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a iniția, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; poșmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a cărui der. nu este clară; preamîndru, adj. (înțelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s. f. (înțelepciune), sec. XVI, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mândra-nópții (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
mândru adj. m., s. m., art. mândrul, pl. mândri, art. mândrii; f. sg. mândră, g.-d. art. mândrei, pl. mândre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)