MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNTUITÓR adj. v. dezrobitor, eliberator, liberator, salvator.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNTUITÓR adj., s. art. 1. adj. izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor. 2. s. art. (BIS.) Hristos, Iisus, Mesia (art.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mântuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mântuitóri; f. sg. și pl. mântuitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÂNTUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care mântuie de o situație grea. 2) Care mântuie de păcate. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MÂNTUITÓR2 m. art. rel. Trimis al lui Dumnezeu; Isus Hristos. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Mântuitórul s. pr. m. (sil. -tu-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink