Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
mârlít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din scr. mrljati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi și capre). – Mr. mîrlire, megl. mărles, mărliri. Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca și cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s. m. (berbec de sămînță), din bg. mărlač (Conev 57); mîrlan, s. m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu lat. mās și sp. maroń, cf. bg. mîrlenie „copulație” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogănește”); mîrlit, s. n. (copulație a oii sau a caprei); mîrliță, s. f. (oaie aptă de împerechere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mârlí vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 sg. și pl. mârleáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink