MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. (Rar) Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat1 + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂCINĂTÚRĂ s. mâncătură, rosătură. (O ~ adâncă în mal.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂCINĂTÚRĂ s. v. măcinare, măcinat, mă-ciniș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink