MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂGĂREÁȚĂ s. v. măgăriță, tuse convulsivă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
măgăreáță s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂGĂRÉȚ2, -EÁȚĂ, măgăreți, -e, adj. (Rar) Măgăresc. – Din măgar + suf. -eț.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink