Dex natură

NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = grup de obiecte mărunte, neînsuflețite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natură statică; p. ext. pictură care înfățișează un astfel de grup. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

NATÚRĂ s.f. 1. Lumea înconjurătoare în întreaga diversitate a manifestărilor și a formelor ei de mișcare; univers. ♦ Lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ◊ Natură moartă = grup de lucruri neînsuflețite; pictură reprezentând un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trăsătură (fizică sau spirituală a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].

NATÚRĂ s. f. 1. universul în totalitatea sa. 2. lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ♦ științele ĩi = științele naturale; ~ moartă = pictură reprezentând lucruri neînsuflețite. 3. caracter, temperament; fire. 4. caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. ♦ de ~ să = capabil să..., apt să... (< lat. natura, fr. nature)

NATÚRĂ s. 1. făptură, fire, lume, univers. (Cântecul se răspândea peste întreaga ~.) 2. (PICT.) natură moartă = natură statică; natură statică v. natură moartă. 3. v. esență. 4. v. calitate. 5. v. factură. 6. v. conformație. 7. v. fire.

NATÚRĂ s. v. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu.

natúră (natúri), s. f. – Fire, caracter. Lat. natura (sec. XVIII), și apoi din fr. nature. Apare pentru prima oară (I. Neculce) în forma nătură. – Der. (din fr.) natural, adj.; naturalețe, s. f.; naturalist, s. m.; naturaliza, vb.; naturalism, s. n.; denatura, vb.; supranatural, adj., după fr. surnaturel.

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

NATÚRĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. ◊ ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. ◊ În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. ◊ Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Cărbune de ~ organică cărbune animal. (Lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

COMISIA PENTRU OCROTIREA MONUMENTELOR NATURII, instituție înființată în anul 1930, sub denumirea de Comisiunea Monumentelor Naturii; este afiliată Academiei Române (din 1950); are sarcina de a inventaria monumentele naturii și de a adopta măsuri pentru ocrotirea lor. Pînă în prezent a delimitat c. 400 de rezervații naturale (ex. Parcul național Retezat, Polița cu Crini din Ceahlău, Valea Fagilor din N M-ților Măcin, Pădurea Letea, lacul și pîrîul Pețea etc.) și a declarat monumente ale naturii o serie de elemente floristice (ex. laleaua Cazanelor, floarea de colți) și faunistice (ex. rîsul, nagîțul, ciocînstorsul). C. a propus, pe baza unor studii fundamentate, constituirea a încă 11 parcuri naționale (Rodna, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Delta Dunării ș.a.) realizate în 1990 și reglementarea prin legi a protecției mediului înconjurător.

CONSUETUDO QUASI ALTERA NATURA (lat.) obișnuința este o a doua natură – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, V, 25.

OCROTIREA NATURII ȘI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, revistă științifică editată de Academia Română începând cu 1955 (până în 1974 cu titlul „Ocrotirea naturii”). Are un rol important în impulsionarea activității protecționiste din România și în promovarea conceptelor și normelor organismelor internaționale implicate în ocrotirea naturii și a mediului.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONSRRVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizație internațională fondată de UNESCO în 1948, având ca scop promovarea acțiunilor menite să asigure menținerea cadrului natural și a resurselor naturale, atât pentru valoarea lor culturală sau științifică, cât și pentru o susținută bunăstare economică și socială a omenirii. Sub egida UICN se realizează listele roșii sau cărți roșii de plante și animale (care semnalează, pentru fiecare țară sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabilește principiile și normele pentru declararea și managementul ariilor protejate, după care se ghidează organele naționale de decizie. Din 1952 se numește Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor sale.