NAUTÍL, nautili, s. m. Gen de animale cefalopode cu cochilia externă spiralată; spec. moluscă din mările calde, cu corpul închis într-o scoică împărțită în mai multe compartimente (Nautilus pompilius). [Pr.: na-u- – Var.: nautílus s. m.] – Din fr. nautile, lat. nautilus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NAUTÍL s.m. 1. Specie de moluscă din mările tropicale, care are corpul închis într-o cochilie compartimentată în spirală. 2. (Ant.) Lampă în formă de nautil (1). ♦ Piesă de orfevrărie compusă dintr-o cochilie de nautil, montată în metal și reprezentând o divinitate a mării. [Var. nautilus s.n. / < fr. nautile, cf. lat. nautilus, gr. nautilos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NAUTÍL s. m. 1. moluscă cefalopodă (fosilă) din mările tropicale, cu cochilie spiralată și compartimentată. 2. (ant.) lampă în formă de nautil (1). 3. piesă de orfevrărie dintr-o cochilie de nautil, montată în metal, reprezentând o divinitate a mării. (< fr. nautile, lat. nautilus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
nautíl s. m. (sil. na-u-), pl. nautíli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NAUTÍL ~i n. Moluscă din mările calde, al cărei corp este închis într-o cochilie spiralată, împărțită în mai multe compartimente. [Sil. -na-u-] /<fr. nautile, lat. nautilus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink