NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NAZÁL, -Ă adj. 1. Relativ la nas, al nasului. 2. (Despre sunetele limbii) Pronunțat pe nas. // s.f. 1. Consoană nazală. 2. (Ist.) Armătură a coifului care apără nasul. [< fr. nasal, cf. lat. nasalis < nasus – nas].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NAZÁL, -Ă I. adj. 1. relativ la nas. ◊ (s. n.) os mic, pereche, în compunerea scheletului nasului. 2. (despre sunetele vorbite, voce) emis pe nas. ◊ (s. f.) consoană nazală. II. s. n. armătură a coifului care apăra nasul. (< fr. nasal)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
nazál adj. m., pl. nazáli; f. sg. nazálă, pl. nazále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NAZÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de nas; propriu nasului. Respirație ~ă. 2) și adverbial (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează cu expirarea aerului. Sunet ~. 3) Care este propriu vocii sau sunetului emis pe nas. Timbru ~. /<fr. nasal
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink