NEBUNÍE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință, prostie. ♦ Neastâmpăr, zburdălnicie. 3. Faptă, vorbă etc. nesocotită, extravagantă, prostie; faptă de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbâtie, ghidușie, ștrengărie, năzdrăvănie, poznă. – Nebun + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NEBUNÍE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrânteală, țăcăneală. (Un acces de ~.) 2. v. glumă. *3. v. folie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
NEBUNÍE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Nebunie ≠ rațiune
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
nebuníe s. f., art. nebunía, g.-d. art. nebuníei; pl. nebuníi, art. nebuníile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NEBUNÍE ~i f. 1) Stare a unei persoane care suferă de o boală mintală; alienație; demență. ◊ A iubi (sau a-i plăcea) la ~ a iubi sau a-i plăcea extrem de mult. 2) Acțiune sau faptă de om nebun; alienație; nebunie. 3) Faptă nesocotită lipsită de gravitate; poznă; năzbâtie; boroboață. [G.-D. nebuniei] /nebun + suf. ~ie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink