NEOFÍT, -Ă, neofiți, -te, s. m. și f. Persoană care a îmbrățișat de curând o nouă religie, abandonând credința veche; p. ext. persoană care a aderat de curând la o cauză sau care a intrat de curând într-o grupare, într-o colectivitate etc. și este încă neinițiată deplin. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néophyte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NEOFÍT, -Ă s.m. și f. Persoană recent convertită la o religie; (p. ext.) proaspăt aderent la o grupare, la o societate etc. [< fr. néophyte, cf. lat. neophytus, gr. neophytos].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NEOFÍT, -Ă s. m. f. cel convertit recent la o religie; (p.ext.) cel care a aderat de curând la o doctrină, la un partid. etc.; începător. (< fr. néophyte, lat. neophytus, gr. neophytos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
NEOFÍT s. v. debutant, începător.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
neofít s. m. (sil. ne-o-), pl. neofíți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NEOFÍT ~ți m. 1) Persoană care a trecut de curând la o altă credință; prozelit. 2) Adept nou și înflăcărat al unei doctrine sau con-cepții; prozelit. [Sil. ne-o-] /<fr. néophyte
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NEOFIT (1787-1850, n. București), mitropolit al Țării Românești (1840-1849). Preocupat de probleme școlare, a înființat mai multe seminarii teologice. Ca președinte al Guvernului Provizoriu din 1848 a promovat o politică conservatoare, urmărind o înțelegere cu puterea suzerană.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink