Dex notă

NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

NÓTĂ s.f. 1. Scurtă însemnare scrisă; însemnare, indicație, comentariu, remarcă (în scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ◊ A fi în notă = a se potrivi unei situații. 3. Element component caracteristic al unei noțiuni. 4. Calificativ (exprimat în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Înscris care cuprinde indicarea sumelor (și calculul lor) pe care trebuie să le achite cineva; socoteală. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indică înălțimea și durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forța nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

NÓTĂ s. f. 1. scurtă însemnare scrisă; indicație, comentariu, remarcă (în scris). ◊ articol publicistic de proporții reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ♦ a fi în ~ = a se potrivi unei situații; a forța ă = a exagera. 3. element component caracteristic unei noțiuni. 4. calificativ (în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. înscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie să le achite cineva. 7. semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale; sunetul corespunzător. (< fr. note, it., lat. nota)

NÓTĂ s. I. 1. v. însemnare. 2. (la pl.) v. notițe. 3. v. indicație. 4. v. adnotație. 5. v. comentariu. 6. informație. (O scurtă ~ cu privire la ...) 7. înștiințare. (O ~ dată la ziar.) II. v. însușire. III. sunet.

nótă (nóte), s. f. – Însemnare; evaluare a rezultatelor școlare; vază. Fr. note. – Der. notar, s. m. (scrib; secretar de municipiu sau de primărie), din germ. Notar; notărie, s. f. (secretariat; notariat); nota, vb., din fr. notifier; notiță, s. f. (însemnare, schiță; articolaș); notoriu, adj., din fr. notoire; notorietate, s. f., din fr. notoriété; noțiune, s. f., din fr. notion.

nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte

NOTÁ BÉNE loc. vb. impers., s. n. Formulă prin care se atrage atenția asupra unui pasaj, a unei idei într-un text ori asupra corecturilor deosebite de tipar. [abr.: N.B.] – Din lat. nota bene.

NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.

A NOTÁ ~éz tranz. 1) (nume, informații) A fixa în scris; a înscrie; a înregistra; a con-semna. ~ un număr de telefon. 2) (elevi, studenți etc.) A aprecia cu o notă. 3) (elemente chimice, geometrice, valori numerice etc.) A reprezenta prin semne grafice convenționale. 4) (idei, afirmații etc.) A prevedea cu un semn pentru a reține sau pentru a nu trece cu vederea; a marca; a evidenția. 5) A scoate în evidență (pentru a atrage atenția); a reliefa; a evidenția. /<fr. noter, lat. notare

NÓTĂ¹ ~e f. 1) Text scris, conținând un scurt comentariu; însemnare; remarcă. ◊ ~e marginale însemnări făcute pe marginea unui text tipărit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunoștință de ceva; b) a ține seamă de ceva; a reține. ~e de călătorie (sau de drum) însemnări referitoare la impresiile culese dintr-o călătorie. ~ explicativă anexă la o carte, conținând explicații referitoare la conținutul acesteia. ~ de plată hârtie oficială, în care este indicată suma ce urmează să fie achitată. 2) la pl. v. NOTIȚĂ. ◊ A lua ~e a face însemnări; a conspecta. 3) Mențiune dintr-un sistem convențional de cifre, care servește pentru aprecierea cunoștințelor elevi-lor și studenților. 4) Scurtă informație publi-cată în presa periodică. 5) Adresare diploma-tică a guvernului unui stat către guvernul altui stat. ~ de protest. 6) Semn distinctiv; nuanță caracteristică. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota

NÓTĂ² ~e f. 1) Semn convențional folosit pentru reprezentarea grafică a unui sunet muzical. A cânta pe ~e. ◊ A pune o melodie pe ~e a reprezenta grafic o melodie; a înscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzând acestui semn. ~a sol. ◊ ~ falsă (sau discordantă) a) notă care nu corespunde muzicii; b) element care nu este în concordanță cu restul ansamblului. Ca pe ~e cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte conținând piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota

BLUE NOTE s.n. pl. (Muz.) Treptele a 3-a și a 7-a ale gamei majore, care în stilul „blues” apar adesea coborâte cu un semiton, atribuind astfel scării muzicale o insolită dualitate modală major-minoră. [< americ. blue notes].

NOTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative. 2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr. noter, lat. notare].

NOTÁ vb. tr. 1. a însemna, a consemna. 2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative. 3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc. (< fr. noter, lat. notare)

NÓTA BÉNE (abr. N. B.) s. m. expresie spre a semnala cititorilor o informație, o precizare suplimentară. (< lat. nota bene, notează bine!)

*nóta béne (lat.) loc. vb. imper., s. n.; abr. N.B.

NOTÁ vb. 1. v. înregistra. 2. v. semnala.

NOTÁ vb. v. naviga, pluti.

notá, not, vb. I (înv. și reg.) 1. a înota. 2. (despre nave și marinari) a naviga, de a pluti.

notá vb., ind. prez. 1 sg. notéz, 3 sg. și pl. noteáză