Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
NĂBĂDĂÍRE, năbădăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năbădăi2 și rezultatul ei. – V. năbădăi2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
năbădăíre s.f., g.-d. art. năbădăírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NĂBĂDĂI1 s. f. pl. 1. (Pop. și fam.) Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădăi1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. ◊ Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaș. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-și iasă din fire. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NĂBĂDĂI s. pl. v. epilepsie, furie, înverșunare, mânie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
năbădăí vb., ind. prez. 3 sg. năbădăiéște, imperf. 3 sg. năbădăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbădăiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink