NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s. m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios” < ne- + tare) + suf. -ău.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NĂTĂRĂU adj., s. v. prost.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Nătărău ≠ ager, deștept, inteligent, mintios
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
nătărău adj. m., s. m. (sil. -rău), art. nătărăul, pl. nătărăi; f. sg. nătăráucă, pl. nătăráuce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NĂTĂRẮU ~oáică (~i, ~oáice) substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătâng; netot; nerod; năuc. /Din netare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink