NĂVRÁP, năvrapi, s. m. Pedestraș din armata neregulată a Imperiului Otoman; p. ext. năvălitor, jefuitor. – Din sl. navrapŭ „jaf”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
năvráp (năvrápi), s. m. – Jefuitor, prădător. Sl. navrapŭ „pătrundere, incursiune” (Tiktin), cf. rus. navoropŭ. – Der. năvrăpi, vb. (a jefui; a se repezi, a se năpusti); năvrăpitură, s. f. (incursiune). Toate sînt cuvinte înv. (sec. XVII).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
năvráp s. m. (sil. -vrap), pl. năvrápi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink