Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: oțet (lichid) (substantiv neutru) , oțet (persoană) (substantiv masculin)   
OȚÉT s. n. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuințat în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĩtŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OȚÉT n. Lichid foarte acru obținut prin fermentarea acetică, mai ales a vinului, sau prin diluarea cu apă a acidului acetic și întrebuințat în alimentație (drept condiment și conservant). ◊ Încetul cu încetul se face ~ul în orice situație trebuie să ai răbdare. /<sl. ocitu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
oțét (oțéturi), s. n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentație; acid acetic diluat. Sl. ocĭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din lat. acetum (Romansky 123; der. din gotică, propusă prin sl. de REW, nu pare sigură), cf. bg., cr., slov., rut., rus. ocet, mag. eczet. Der. din lat. acetum (Cipariu, Elemente, 10; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Der. oțetar, s. m. (producător sau negustor de oțet; arbore ornamental, Rhus typhina); oțetar, s. n. (serviciu de masă pentru oțet și untdelemn; vas pentru oțet); oțetărie, s. f. (fabrică de oțet); oțeți, vb. (var. Mold. oțeti), vb. refl. (a se înăcri); oțetos, adj. (acru).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
oțét (oțéți), s. m. – (Înv.) Părinte al Bisericii. Sl. otiči „părinte”. Sec. XVI. – Der. otecinic, s. n. (colecție cu viețile Sfinților), din sl. otičiniku. Termen de cultură, fără circulație. Cf. ocină.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
oțét s. n., (varietăți) pl. oțéturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)