Dex oală

OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

OÁLĂ s. 1. (prin Transilv.) răvar. (~ de lut.) 2. oală de noapte = (pop.) țucal, (reg.) șerbel, (Ban. și vestul Transilv.) șerbeleu.

OÁLĂ s. v. ghiveci, glastră, olan, țiglă.

oálă (oále), s. f. – 1. Vas de lut. – 2. Urcior, chiup. – 3. (Înv.) Canal, țeavă de scurgere. – 4. (Mold.) Olan, țiglă. – Mr., megl. oală, istr. olę. Lat. olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059), cf. it., cat., sp. olla, prov. ola. Sunetul ll s-a păstrat, probabil sub influența pl. (Tiktin; Byck-Graur 31). – Der. ol, s. n. (Mold., Trans., oală; canal), reconstituit după pl. oale; olan, s. n. (țiglă; conductă); olar, s. m. (producător de oale), probabil din lat. *ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060); olărie, s. f. (atelier de oale, magazin); ulcea (var. ulcică), s. f. (oală mică, urcior), pe care Candrea îl derivă din lat. *ollicella, dar care poate fi creație dim. interioară; ulcelușe, s. f. (bardacă). Cf. ulcior. – Din rom. provine săs. oulendekel „capac de oală”, comp. cu germ. Deckel.

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále

OÁLĂ ~e f. 1) Vas de bucătărie (din lut ars, de metal, de faianță etc.) folosit pentru gătitul sau pentru păstrarea mâncării. ◊ S-a făcut (sau este) ~e și urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plăti ~ele sparte a răspunde pentru faptele săvârșite de alții. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fără nici o greutate. A-i da ~a în foc a-și pierde calmul; a se aprinde de mânie. 2) Conținutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toartă, lunguieț, înalt și mai îngust în partea de sus, în care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars în care se plantează florile; glastră; ghiveci. 5) Vas special folosit în tehnică, industrie și în operațiile de laborator. 6) reg. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment și folosit pentru acoperișuri; țiglă. 7) Fiecare din aceste plăci; țiglă. [G.-D. oalei] /<lat. olla

*oálă-minúne s. f., g.-d. art. oálei-minúne; pl. oále-minúne