Dex oase

OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i m**a cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

PER OS adv. (Med.) Per oral. – Expr. lat.

OS oáse n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Țesut organic dur și rezistent, de culoare albă, din interiorul corpului; parte constitutivă a scheletului. ◊ A-și lăsa (sau a-i rămâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri străine. A băga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) m**a) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cuțitul la ~ a nu mai putea răbda o stare de lucruri. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor cu desăvârșire; complet. În carne și oase în persoană. A căpăta (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a căpăta o favoare însemnată. A avea oase în burtă a se apleca anevoie. ~ mort afecțiune a oaselor de la picioarele calului, cauzată, de regulă, de o lovitură. ~ul-iepurelui plantă erbacee cu tulpină e****ă, foarte ramificată, spinoasă, cu frunze eliptice, zimțate și cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Ma-terie primă obținută din acest țesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ◊ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de viță nobilă. /<lat. ossum

PER OS loc. adv. Peroral. [< lat. per os].

-ÓS, -OÁSĂ suf. 1. formează numeroase adjective de la o bază nominală sau verbală. 2. „oxiacid mai puțin oxigenat”, „sare metalică (pentru valență foarte mică)”. (< fr. -eux, -euse, engl. -ose, cf. lat. osum)

PER ÓS loc. adv. peroral. (< lat. per os)

OÁȘĂ, oașe, s. f. (Reg.) Teren unde este oprit tăiatul copacilor, pășunatul, vânătoarea. [Pr.: o-a-] – Magh. ovás „apărare, loc apărat”.

!iárba-ósului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-ósului

IARBA-ÓSULUI s. v. mălăoi.

OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigomă; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigomă. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, sălășitoare, sălăștioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălășitoare, sălăștioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălășitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.

OS MÓRT s. v. eparven, exostoză, spavan.

OSUL CĂLCÂIULUI s. v. calcaneu.

OSUL CRÚCII s. v. sacrum.

OSUL GENÚNCHIULUI s. v. rotulă.

OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

OSUL-IÉPURELUI s. v. pojarniță, sunătoare.

os (oáse), s. n. – 1. Ciolan. – 2. (Olt., Banat) Sîmbure, sămînță. – 3. Neam, viță, familie. – 4. (Pl.) Oseminte, schelet, resturi de mort. – Mr., istr. os, megl. uos. Lat. ossum (Pușcariu 1226; Candrea-Dens., 1290; REW 6114), cf. vegl. vuas, it., port. osso, prov., fr., cat. os, sp. hueso. – Der. osamă, s. f. (Banat, oseminte), din lat. ossamen (Candrea); osi, vb. (rar, a osifica, a petrifica, a durifica); osiac, s. m. (Olt., ramură uscată), pe care Tiktin îl leagă poate greșit, de osie; osos, adj. (ciolănos), poate formație neol. (după Pușcariu 1229, direct din lat. ossuosus). Der. neol. osatură, s. f. (schelet, armătură), din fr. ossature; osifica, vb., din fr. ossifier; oseminte, s. n. pl., din fr. ossements (der. din lat. ossamenta, cf. Pușcariu 1227; Pascu, Beiträge, 22 și Scriban nu pare posibilă).

iárba-ósului s. f.

os s. n., pl. oáse

ósul-iépurelui (bot.) s. n.

OASELE v. Rediu (1).

Os, simbol chimic pentru osmiu.

SÃO SALVADOR DA BAHIA DE TODOS OS SANTOS v. Salvador.