Dex obiectiva

OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.

OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].

OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)

obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză

obiectivá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. și pl. obiectiveáză

OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.

A OBIECTIVÁ ~éz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiecti-veze. /<fr. objectiver

A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver

OBIECTÍV¹ ~e n. 1) fiz. Lentilă (sau sistem de lentile convergente), făcând parte dintr-un aparat optic (lunetă, microscop, aparat de fotografiat etc.), care este orientată spre obiectul supus cercetării. 2) Punct asupra căruia este orientată o operație militară; țintă. 3) fig. Scop precis spre care tinde cineva. /<fr. objectif

OBIECTÍV² ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă exactitate în procesul de reflectare a realității; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opoziție cu subiectiv) Care există în afara conștiinței și independent de ea; cu existență independentă. /<fr. objectif

OBIECTÍV s.n. 1. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ♦ Ținta asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. Întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. ♦ Loc care prezintă interes pentru turiști. ♦ (Fig.) Scop, țel, țintă. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].

OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].

OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conștiinței și independent de ea. 2. imparțial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ținta unei acțiuni militare. ◊ țintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turiști. 5. (fig.) intenție, scop, țel, țintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

obiectív¹ (-biec-) adj. m., pl. obiectívi; f. obiectívă, pl. obiectíve

obiectív² (-biec-) s. n., pl. obiectíve

OBIECTÍV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauză. 5. s. v. scop. 6. s. v. țintă. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.

Obiectiv ≠ subiectiv

obiectív adj. m. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectívi; f. sg. obiectívă, pl. obiectíve

obiectív s. n. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectíve