Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OBIECTIVÁT adj. Devenit obiectiv (1); materializat. [Cf. fr. objectivé].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A OBIECTIVÁ ~éz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiecti-veze. /<fr. objectiver
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
obiectivá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. și pl. obiectiveáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink