Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: oblic (adjectiv) , oblica (verb) , oblică (substantiv feminin)   
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
oblicá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblichéz, 3 sg. și pl. oblicheáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o altă dreaptă sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓBLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care se află sub un unghi față de orizontală; pieziș; costiș. Linie ~că. Poziție ~că. Rază ~că. 2) (despre ochi) Care are colțurile ridicate spre tâmple; codat. 3) (despre privire) Care vădește suspiciune; iscoditor. 4) gram.: Caz ~ orice caz în afară de nominativ. [Sil. o-blic] /<lat. obliquus, fr. oblique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÓBLICĂ ~ce f. mat. Linie dreaptă care formează cu un plan sau cu o altă dreaptă un unghi diferit de 00 sau de 900. [Sil. -bli-] /<lat. obliquus, fr. oblique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÓBLIC, -Ă adj. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; care nu este drept, care nu este perpendicular; pieziș. ◊ Caz oblic = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (ca genitivul, dativul, ablativul etc.). // s.f. (Mat.) Dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta sau pe planul dat. [Cf. fr. oblique, lat. obliquus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÓBLIC, -Ă I. adj. înclinat față de o dreaptă sau de un plan; pieziș. ♦ (lingv.) caz ~ = denumire a cazurilor care nu exprimă un raport direct (genitivul, dativul, ablativul etc.). II. adj., s. n. (mușchi) a cărui acțiune se exercită în direcții neparalele cu planul de simetrie a corpului. II. s. f. (mat.) dreaptă care nu este perpendiculară pe dreapta, sau pe planul dat. (< fr. oblique, lat. obliquus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÓBLIC adj., adv. 1. adj. v. înclinat. 2. adv. pieziș, (pop.) ponciș, (reg.) șoldiș, (Transilv. și Ban.) cordiș, (Olt. și Munt.) păliș. (Poteca coboară ~.) 3. adv. v. transversal. 4. adj., adv. v. diagonal. 5. adj., adv. v. pieziș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
óblic (óblică), adj. – Pieziș. Fr. oblique, din lat. obliquus. Accentul se poate datora influenței lui oblu.Der. oblicitate, s. f., după fr. obliquité.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
óblic adj. m. (sil. -blic), pl. óblici; f. sg. óblică, pl. óblice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)